Home Administrație publică Beneficiarii programului RESPECT vor primi mâine 50 de lei pe card! Este prima tranșă de ajutor social

Beneficiarii programului RESPECT vor primi mâine 50 de lei pe card! Este prima tranșă de ajutor social

by PĂUN IONELIA
0 comment

Vești bune pentru constănțenii care beneficiază de cardurile RESPECT. Administrația locală anunță că cele aproximativ 25 de mii de carduri vor fi alimentate mâine cu câte 50 de lei. Suportul electronic este folosit doar pentru achiziționarea de alimente, iar până în limita sumei de 100 de lei se utilizează fără introducerea codului PIN.

Beneficiarii programului RESPECT vor primii mâine pe carduri suma de 50 de lei, anunță administrația locală, iar aceștia vor fi informați prin SMS în momentul alimentării cardului, la fiecare tranzacție efectuată, precum și la epuizarea soldului. Cu acest card se pot efectua operațiuni de plată contacteless fără utilizarea codului PIN în limita sumei de 100 de lei.

„Începând de mâine, circa 25 de mii de carduri deja distribuite constănțenilor în cadrul programului RESPECT, vor fi alimentate cu câte 50 de lei, reprezentând prima tranșă de ajutor social pentru anul în curs” a declarat Alin Vintilă, purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanța. 

Cardul nu oferă posibilitatea de a efectua operațiuni de retragere de numerar sau preschimbare de numerar și va putea fi utilizat exclusiv pe teritoriul României. Persoanele care primesc tichetele valorice pe suport electronic beneficiază de servicii gratuite de interogare a soldului atât telefonic, cât și prin intermediul unei aplicații electronice moderne. Plata taxelor și impozitelor este o condiție pentru acordarea oricărui beneficiu de asistență social, conform legii, anunță administrația locală.

„Cardurile pot fi folosite doar pentru achiziționarea de alimente și este foarte important de știut că doar persoanele care au taxele achitate la zi pot beneficia de acest program”, a declarat Alin Vintilă, purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanța.

Cardurile vor putea fi utilizate numai la unități afiliate care au încheiat cu unitatea emitentă selectată de către Primăria Constanța, un contract care reglementează acceptarea tichetelor valorice emise în cadrul programului RESPECT.

„Prin înlocuirea tichetelor valorice imprimate cu cardul electronic se va realiza o economie de circa trei milioane de lei pentru următorii 4 ani”, a declarat Alin Vintilă, purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanța.

24.944 de carduri RESPECT au fost distribuite constănțenilor care beneficiază de program.

related posts

Leave a Comment