Home Actualitate Românii pot investi în titlurile de stat Tezaur și în luna ianuarie 2021

Românii pot investi în titlurile de stat Tezaur și în luna ianuarie 2021

by Florentina Lup
0 comment

Ministerul Finanțelor Publice emite, începând cu 4 ianuarie 2021, noi titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu maturități de 1, 3 și 5 ani, şi dobânzi de 3,25%, 3,5% și 3,75%.

Titlurile de stat pot fi cumpărate:

  • între 4-27 ianuarie, de la unitățile Trezoreriei Statului;
  • între 4-25  ianuarie, prin Compania Națională Poșta Română pentru mediul rural și 4-26 ianuarie pentru mediul urban prin Compania Națională Poșta Română.

Titlurile de stat sunt în forma dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este plătită la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni. Veniturile/câștigurile aferente investiţiei sunt neimpozabile.

Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea unei cereri doar în perioada de subscriere.

În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale ce le atestă calitatea.

Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor Publice în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.

Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate pe:

related posts

Leave a Comment