Home Actualitate Investiție uriașă, în județul Constanța

Investiție uriașă, în județul Constanța

by Romanov Alex
0 comment

Cel mai important parteneriat economic româno-american prinde contur pe litoralul Mării Negre. Ludovic Orban, premierul României a fost prezent la debutul lucrărilor la conducta submarină a rețelei de gaze naturale din zona Corbu-Vadu, care va asigura 10% din producția anuală din țara noastră.

Lucrările proiectului de dezvoltare gaze naturale au demarat încă din urmă cu doi ani, iar acum au intrat în linie dreaptă.

“Urmează practic după ce se sapă această sondă, tragerea conductei prin sondă în câteva zile, urmând ca baza Bigfoot 1 să facă încă 120 km pe fundul mării, urmând ca în luna noiembrie să se instaleze platforma de producție, iar spre sfârșitul lui decembrie platforma să intre în locație pentru foraj.”, declară GABRIEL COMĂNESCU, CEO GSP  

Prezent la debutul lucrărilor la conducta submarină a rețelei de gaze, premierul Ludovic Orban a declarat că un proiect de o asemenea anvergură reprezintă o reușită notabilă pentru România.

“Sunt onorat să fiu prezent astăzi la un moment simbolic, într-un proiect fundamental pentru dezvoltarea economică a României. Practic, este un moment simbolic ce arată voința clară de a finaliza un proiect extrem de important pentru România și anume, începerea exploatării primului zăcământ de gaz natural aflat offshore.”, declară LUDOVIC ORBAN, premierul României

“În comisia de industrie și servicii discutam despre legea offshore și era foarte mare dezbatere în ceea ce privește plajele din această zonă. Și atunci am luat decizia ca toate lucrările care se vor face, lucrări de subtraversare în aceste zone sălbatice și frumoase să fie prietenoase cu mediul. De aceea, prin lege s-a stabilit ca toate subtraversările să fie făcute la adâncime, nu prin săpare.”, declară VIRGIL POPESCU, ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri

La eveniment au luat parte, de asemenea, atât candidatul PNL la Primăria Constanța, Vergil Chițac, cât și Mihai Lupu, candidatul PNL la Consiliul Județean Constanța, dar și ambasadorul Statelor Unite în România.

“Astăzi, marcăm una dintre cele mai importante realizări de viitor ale României în exploatarea resurselor din Marea Neagră, o resură naturală extrem de importantă ce poate transforma România într-o țară foarte prosperă.”, declară ADRIAN ZUCKERMAN, ambasadorul SUA în România

Investiția unui asemenea proiect de anvergură se ridică la 500 de milioane de dolari.

related posts

Leave a Comment