La începutul săptămânii fregata „Regina Maria” a ieșit din portul Aksaz și va participa la Exercițiul „Mavi Balina 20”, condus de Turcia, cel mai mare exercițiu multinațional de luptă împotriva submarinelor, din estul Mediteranei.
Exercițiul are planificate trei faze: prima, în perioada 30 octombrie – 2 noiembrie, constituirea forței, în baza navală turcească din Aksaz; cea de-a doua fază, pe mare, în perioada 2-9 noiembrie, care cuprinde antrenamente specifice, conform unui scenariu realizat de Forțele Navale Turce; iar ultima parte, la data de 10 noiembrie, ce vizează analizarea acțiunilor desfășurate pe mare, aspecte care vor fi dezbătute în sistem de videoteleconferință, din cauza restricțiilor impuse de măsurile de prevenire a infectării echipajelor navelor participante cu
noul coronavirus.
La Exercițiul multinațional „Mavi Balina 20” participă nave de luptă din Bulgaria, Italia, Pakistan, România, Spania, SUA și Turcia, iar obiectivele acestuia urmăresc dezvoltarea antrenamentelor operaționale ale echipajelor, în condiții cât mai apropiate de situațiile reale, precum și întărirea cooperării între forțele navale participante.