Home Actualitate Constanţa se extinde. Se pregăteşte PUZ-ul pentru un cartier nou

Constanţa se extinde. Se pregăteşte PUZ-ul pentru un cartier nou

by Florentina Lup
0 comment

Primăria Constanța elaborează o nouă documentație de urbanism în zona DN3c pe o suprafață de cca. 300 ha, de-o latură și alta a drumului alternativ care leagă orașul de localitatea Ovidiu, la Nord de bd. Aurel Vlaicu (după sensul giratoriu de la Jumbo), între calea ferată și o serie de parcele care fac parte din teritoriul extravilan al UAT Constanța.

Scopul acestei documentații este crearea unui cadru de dezvoltare pentru un nou cartier, care să fie proiectat la norme și standarde optime. PUZ-ul are în centrul preocupărilor crearea unui nou parc municipal de mari dimensiuni (30-40 ha), generarea de noi spații pentru activități economice, dezvoltarea sănătoasă a zonelor rezidențiale, asigurând deopotrivă acces la instituții și dotări publice, cultură, sănătate, învățământ.

Se are în vedere, de asemenea, generarea de spații destinate activităților economice de mari dimensiuni (birouri, zone logistice, un nou campus și platforme de transfer tehnologic), vizându-se crearea de noi locuri de muncă și atragerea, pe termen mediu și lung a unui grup demografic tânăr, inclusiv forță de muncă de înaltă specializare.

Pentru a putea pregăti un set de propuneri care să ilustreze cât mai fidel viziunea locuitorilor oraşului Constanţa, autorităţile locale invită constănţeni să completeze un chestionar online ce poate fi accesat aici.

related posts

Leave a Comment