Home Actualitate Cum tratăm primele carii la copii?

Cum tratăm primele carii la copii?

by Antonia Mocanu
0 comment

Cariile dentare reprezintă o problemă care apare nu doar la adulţi, ci chiar şi la copii, atunci când bacteriile din gură încep să atace smalţul dinţilor primari. În general, cariile apar atunci când alimentele care conţin zaharuri şi amidon sunt lăsate în contact cu dinţii perioade mai lungi de timp. Astfel de alimente includ lapte, băuturi carbogazoase, bomboane, prăjituri, sucuri de fructe, cereale şi pâine. Combinaţia de bacterii, resturi de alimente, acizi şi salivă formează o substanţă numită placă dentară, care atacă smalţul dinţilor, provocând carii.

Cu siguranţă cariile dentare la copil pot fi şi trebuie să fie prevenite printr-o igienă dentară foarte bună, încă de la apariţia primilor dinţi de lapte. Primul pas în prevenirea cariilor la copii este începerea periajului dentar odată cu apariţia primului dinte. Dinţii, limba şi gingiile trebuie periate de două ori pe zi, însă pană la 3 ani nu este recomandată folosirea pastei de dinţi cu fluor, ci doar folosirea pe rând a degetarului de silicon care are peri in varf, apoi a periuţei de dinti, fără pastă de dinţi.

Dieta la rândul ei are un rol foarte important. Este recomandat să evităm gustările care sunt lipicioase şi bogate în zaharuri, precum şi administrarea de alimente sau lichide dulci, mai ales pe timpul nopţii, pentru a împiedica apariţia cariei de biberon. Nici măcar laptele nu trebuie să stagneze în gură pe timpul nopţii, pentru că este o sursă foarte bună de hrană pentru bacterii, care se vor înmulţi şi vor produce numeroase carii dentare.

O altă metodă de prevenire a cariei la copil este respectarea controalelor o dată la 6 luni, precum şi sigilarea dentară. Procedura presupune aplicarea unui strat subţire de lichid de sigilare pe molari şi premolari. Suprafeţele de mestecat ale acestor dinţi sunt dure şi inegale, deoarece prezintă şanţuri şi fisuri mici, în care resturile de mâncare şi bacteriile se pot bloca, deoarece periajul dentar nu le poate îndepărta cu uşurinţă. Prin sigilare dentară se formează o barieră care protejează dinţii şi împiedică alimentele şi bacteriile să rămână prinse acolo.

Faptul că dinţii copilului vor cădea nu înseamnă că îngrijirea lor poate fi ignorată, mai ales că obiceiurile corecte de sănătate orală vor preveni apariţia cariilor dentare atat la dinţii primari, dar şi pe parcursul vieţii. Aşadar, rolul principal al unui părinte, acela de a-şi proteja copilul, presupune şi punerea bazelor igienei dentare a celui mic. Acest lucru înseamnă că obiceiurile sănătoase de îngrijire dentară trebuie începute cât mai devreme, astfel încât să creeze premisele unei danturi frumoase şi sănătoase a viitorului adult. În România, 3 din 4 copii cu vârste între 5 şi 13 ani au carii la dinţii temporari şi 4 din 10 copii de până în 13 ani au carii la dinţii definitivi, situaţie care arată o lipsă a igienei orale. Peste 80% din copiii de la sate nu au fost niciodată la medicul stomatolog.

Sursa foto: romanialibera.ro

related posts

Leave a Comment