Vara aceasta, românii au recuperat din plin la capitolul vacanțe odată cu ridicarea restricțiilor, iar patronii din turism au acordat o mai mare atenție măsurilor de siguranță sanitară. Iar dacă pentru unele sectoare pandemia a avut efecte dezastruoase, nu la fel au stat lucrurile în turism. În 2020 s-a înregistrat o creștere a volumului de vânzari cu 46% mai mare față de 2019 și cu 60% decât în 2020. Este concluzia la care a ajuns o platformă de rezervari online.
Analiza s-a făcut pe rezervările înregistrate în perioada iunie-iulie 2021, iar concluzia a fost că sezonul estival a fost unul prolific pentru hotelierii și proprietarii de pensiuni și case de vacanță din țară. Schimbările tot mai dese ale condițiilor de intrare în statele europene și nu numai i-au determinat pe turiști să aleagă siguranța sejururilor în țară.
Cele mai căutate destinații au fost stațiunile de pe litoralul românesc, pentru care au optat 25% dintre turiști, iar aici amintim Mamaia Eforie și Costinești, dar și stațiunile balneo pentru care au optat 23% dintre turiști. În ceea ce privește perioada aleasă de turiști pentru vacanțe, se pare că și în 2021 luna august a fost din nou câștigătoare, iar zilele cu cel mai mare grad de ocupare au fost 15-16 și 17 august.
Când vine vorba despre alegerea unității de cazare, românii preferă în continuare hotelurile și pensiunile, iar mai apoi apartamente, case de vacanță și hoteluri. Cât despre buget, prețurile la cazare în această vara au fost mai mari decât anul trecut, dar mai mici decât în 2019. Astfel prețul mediu pentru 2 nopți de cazare, 2 adulți, a fost de 501 RON, spre deosebire de 524 RON în 2019 și 477 RON în 2020.
Iar vestea bună este incertitudinea legată de restricțiile valului 4 i-au determinat deja pe mulți dintre români să își facă rezervările pentru sezonul viitor tot pentru destinațiile interne.