Echipa de fotbal pe plajă a Statului Major al Forțelor Navale a participat, în perioada 5-11 septembrie, la ediția a X-a a Turneului de Fotbal pe Plajă „Cupa Jupiter”, organizat de Asociația Internațională a Polițiștilor (IPA), sub egida Federației Române de Fotbal.
Reprezentanții Forțelor Navale Române s-au numărat printre cele 24 de echipe înscrise în competiție, iar la finalul acesteia au câștigat locul I și au obținut titlul de campioni.
În luna decembrie a acestui an, echipa marinarilor militari va participa la „Cupa Unirii”, care se va desfășura în garnizona Bucuresti, unde va beneficia de statutul de „cap de serie” datorită performanțelor obținute la edițiile anterioare.
sursa foto: Forțele Navale Române