Home Actualitate Situație alarmantă la Constanța

Situație alarmantă la Constanța

by Antonia Mocanu
0 comment

Sute de elevi și copii de grădiniță sunt într-un real pericol. Învață în clădiri vechi de peste un secol care la un cutremur mai puternic riscă să se prăbușească. Administrația locală a inventariat aceste clădiri și a constatat cu stupoare că doar 15 dintre ele au fost expertizate tehnic în ultimii 5 ani. Iar asta se întâmplă în condițiile în care peste  câteva zile elevii se întorc la cursuri, în  unitățile de învățământ.

Grădinița cu program normal numărul 16 din Constanța își desfășoară activitatea într-o clădire ridicată în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Este situată în Centrul istoric al orașului, acolo unde mai toate clădirile se află într-un stadiu avansat de degradare. A mai beneficiat de renovări de-a lungul timpului, însă niciodata nu a fost expertizată și consolidată.

O situație similară se înregistrează și la Colegiul Național Mihai Eminescu. Şcoala veche dobrogeană este ridicată pe vestigiile unei basilice paleocreştine din secolul al IV-lea. Iar în locul unde funcţionează astăzi  Colegiul  avut sediul Arhiepiscopia Tomisului la finele secolului al IV-lea.

Cele două unități de învățământ fac parte dintr-un șir de 79 de construcții, grădinițe și școli din oraș care funcționează în clădiri construite înainte de 1978. Dintre acestea, doar 15 au fost expertizate tehnic în ultimii 5 ani.

Odată finalizată inventarierea unităților de învățământ, echipele municipalității vor realiza  un întreg inventar al  tuturor clădirilor publice cu potențial risc seismic din municipiul Constanța. Acestea sunt amplasate preponderent în zona peninsulară și centrală a orașului și sunt construite în prima jumătate a secolului al XX-lea, după proiecte tehnice elaborate fără prescripții tehnice de protecție antiseismică. În urma rapoartelor de expertiză se vor stabili intervențiile necesare și se va realiza încadrarea acestor imobile  în clase de importanță și risc seismic.

Sursa foto: https://www.stiripesurse.ro

related posts

Leave a Comment