Home Actualitate Se fac pregătiri pentru sezonul estival

Se fac pregătiri pentru sezonul estival

by Antonia Mocanu
0 comment

Cresc rezervările pentru riviera Mării Negre o dată cu eliminarea restricțiilor și cu promisiunea reintroducerii voucherelor de vacanță. Românii vor plăti mai mult anul acesta pentru sejurul de Paște, 1 Mai și pentru vacanța de vară. Pentru două nopți de cazare un cuplu poate scoate din buzunar până la 11 mii de lei, dacă vor să stea într-un apartament de lux în Mamaia. Cele mai solicitate stațiuni de pe litoral sunt Mamaia, Eforie Nord, Jupiter, Neptun-Olimp și Venus.

Aproape 90 % din locurile de cazare pe litoral sunt ocupate deși vacanțele anul acesta sunt și ceva mai scumpe. Un prim prag al campaniei de „Înscrieri timpurii”, care presupune reduceri de până la 35%, s-a încheiat pe 31 martie. Însă multe hoteluri, în parteneriat cu agențiile de turism, au decis prelungirea unor astfel de oferte până pe 15 aprilie sau chiar 30 aprilie, pentru a permite turiștilor care încă nu au primit sumele echivalente voucherelor de vacanță să beneficieze în continuare de astfel de reduceri.

Tarifele deja negociate pentru litoralul românesc, sezonul estival 2022, rămân neschimbate, dar cele mai avantajoase oferte sunt cele tip înscrieri timpurii (early booking). De exemplu, pentru un hotel de 3 stele din Mamaia, cu mic dejun inclus, pentru perioada 10-15 iunie, reducerea este de 15% pentru turiștii care achită până pe 30 aprilie, iar un hotel de 4 stele oferă chiar o reducere de 42%. Un alt hotel, de data aceasta de 5 stele oferă o reducere de 37% dacă platiți luna aceasta vacanța integrală pentru vară.

Topul cererii pentru stațiunile de pe litoral este condus de Mamaia, urmată de Eforie Nord, Jupiter, Neptun-Olimp și Venus. Sunt stațiunile unde se lucrează intens zilele acestea.

Și mâncarea este mai scumpă cu până la 30% în restaurante și la terase. Un cost suplimentar anul acesta este și combustibilul consumat. Cei mai mulți turiști vor veni cu mașinile la mare. De la București până în Cosntanța, de exemplu, un șofer ar trebui să alimenteze de aproximativ 400 de lei.  Cei care vin însă din vestul țării vor plăti mult mai mult.  Un drum dus-întors poate ajunge și la 1.000 lei.

related posts

Leave a Comment