Constanta este de azi noapte sub controlul oamenilor legii. Jandarmi si politisti controleaza dupa ora 10 seara toate masinile pe care le gasesc in trafic si toti localnicii care sunt pe strada. În zonele intens circulate au fost organizate filtre, iar mașinile au fost oprite și verificate .
Din prima noapte când a intrat în vigoare ordonanţa militară care prevede că deplasările între ora 22.00 şi 06.00 sunt condiţionate de documente justificative, Poliţia şi jandarmii au început să facă verificări pe străzile Constanţei.
Deplasările care nu sunt urgente trebuie amânate. Este deocamdată doar o recomandare, însă autoritățile ne sfătuiesc să o considerăm obligație. Orice ieșire fără un motiv serios, ajută la răspândirea virusului, și ne aduce, cu un pas mai aproape, de Italia.
Aceste anunțuri au răsunat toata noaptea pe strazile Constantei. Este un apel ferm pentru binele tuturor. Măsurile sunt drastice.
Amenda pentru nerespectarea noilor măsuri este de de la 100 la 5000 de lei, cu posibilitatea achitării a jumătate din minim în 15 zile.