Home Actualitate Educă muncitorii pe care îi dorești!

Educă muncitorii pe care îi dorești!

by Florentina Lup
0 comment

Primăria Municipiului Constanța organizează joi, 18 februarie 2021, de la ora 10:00, pe platforma Cisco Webex, conferința online „Soluții pentru identificarea muncitorilor calificați prin dezvoltarea Învățământului Profesional în Sistem Dual. Modele și soluții. Alege un viitor de succes, educă muncitorii pe care îi dorești!”.

Conferinţa este organizată pentru antreprenori, părinţi şi elevi. Cei din urmă, sunt încurajaţi să aleagă calea de durată a unei meserii care să le pună în valoare, pe termen lung, aptitudinile personale.

„Organizăm această conferință pentru firmele constănțene care doresc să găsească muncitorii calificați de care au nevoie, să reducă gradul de mobilitate a resursei umane, să faciliteze retenția și integrarea noilor angajați fără costuri suplimentare, să reducă semnificativ costurile cu selecția și recrutarea forței de muncă, să elimine timpul de adaptare a viitorului angajat la locul de muncă și să mărească productivitatea în prima perioadă de la angajare.”, a declarat primarul Vergil Chițac.

Firmele, companiile și persoanele fizice sunt invitate să se înscrie la eveniment prin e-mail la adresa: [email protected]. E-mail-ul trebuie să conţină numele și prenumele, firma, funcția, numărul de telefon.

related posts

Leave a Comment