Home Actualitate Despăgubiri de 190 de milioane de lei pentru fermierii dobrogeni

Despăgubiri de 190 de milioane de lei pentru fermierii dobrogeni

by Antonia Mocanu
0 comment

Fermierii constănțeni primesc ajutor de la bugetul de stat pentru culturile afectate de seceta pedologică. Despăgubirile depășesc 190 de milioane de lei, conform Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Constanța fiind printre județele cele mai afectate de secetă.

„Agenţia de Plăţi şi intervenţie pentru Agricultură aduce la cunoştinţă opiniei publice, situaţia rezultată în urma finalizării tuturor controalelor administrative şi a plăţilor aferente Schemei de ajutor de stat acordat producătorilor agricoli care au înfiinţat culturi în toamna anului 2019, afectate de seceta pedologică, pentru fiecare judeţ în parte. Sprijinul financiar a fost acordat de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, valoarea ajutorului fiind calculată în conformitate”, conform APIA.

Amintim faptul că APIA a anunțat recent trei noi scheme de sprijin pentru fermierii români afectaţi de criza COVID-19.  Sprijinul este acordat sub formă de sumă forfetară raportată la dimensiunea fermei şi urmând să fie plătit până la data de 30 iunie 2021, pe baza cererii de sprijin aprobată de autoritatea competentă până la 31 decembrie 2020.

„Sprijinul are în vedere atenuarea problemelor legate de lichidităţi care periclitează continuitatea activităţilor agricole, respectiv a producţiei primare în agricultură. Având în vedere pierderile suferite din cauza pandemiei de COVID- 19, fermierii vor fi sprijiniţi în vederea reluării fluxului tehnologic normal al fermei şi menţinerea viabilităţii fermelor”, potrivit reprezentanților APIA.

Suprafaţa totală afectată de secetă a fost de 1,11 milioane de hectare, iar cele mai afectate judeţe sunt: Constanţa, cu 250.898 de hectare.

related posts

Leave a Comment