Home Actualitate Contribuabilii pot beneficia de anularea accesoriilor până la data de 30 iunie 2022, inclusiv

Contribuabilii pot beneficia de anularea accesoriilor până la data de 30 iunie 2022, inclusiv

by Florentina Lup
0 comment

Serviciul Public de Impoziteși Taxe Constanța reamintește persoanelor fizice și juridice care au obligații de plată la bugetul local, restante la data de 31 martie 2020,faptul că termenul până la care pot beneficia de anularea majorărilor de întârziere aferente obligațiilor fiscal principale restante s-a prelungit până la data de 30 iunie 2022, inclusiv, conform HCL 9/31.01.2022 pentru modificarea HCL nr. 87/2021 pentru aprobarea unor facilități fiscale și a Procedurii de anulare a obligațiilor de plată accesorii.

Astfel, pentru a beneficia de facilități, contribuabilii trebuie să îndeplinească cumulativ, următoarele condiții:

  • să achite toate obligațiile bugetare principale restante la 31 martie 2020, inclusiv, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor;
  • să achite toate obligațiile bugetare principale și accesorii cu termene de plată cuprinse între data de 1 aprilie 2020 și data depunerii cererii de anulare a accesoriilor, inclusiv;
  • să depună o cerere de anulare a accesoriilor după îndeplinirea în mod corespunzător a condițiilor prevăzute mai sus, până la data de 30 iunie 2022, inclusiv.

Pentru a beneficia de anularea majorărilor de întârziere, debitorii pot depune o notificare cu privire la intenția lor și pot achita sumele restante inclusiv eșalonat, până cel târziu la data de 30 iunie 2022.

Cererile și notificările pot fi depuse la ghișeele SPIT, trimise prin e-mail sau prin poștă la orice agenție fiscală.

related posts

Leave a Comment