Home Actualitate Smart Energy Expo Constanța, premieră în România

Smart Energy Expo Constanța, premieră în România

by Romanov Alex
0 comment

Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța, cu sprijinul Asociației de Dezvoltare Durabilă Constanța și a Asociației pentru Dezvoltare Regională și Politici Europene, în parteneriat cu Consiliului Județean Constanța, va organiza în perioada 19-21 august cel mai spectaculos eveniment energetic de la malul mării: Smart Energy Expo.

La preluarea mandatului de director general, mi-am asumat o acțiune de pionierat și atunci am spus ca pentru prima dată sa organizăm la malul mării acest eveniment. Dat fiind tot contextul in care ne aflam sa facem pasul spre viitor.”, declară RUXANDRA SERESCU, președinte CCINA Constanța

Inițiativa de la Constanța se dorește a fi o platformă utilă de schimb de informații și exemple de bune practici care să poată contribui la dialogul dintre mediul privat și cel public, în contextul potențialului energetic deosebit al județului Constanța și al regiunii Dobrogea.

Județul Constanța a fost printre județele cu deschidere în energie inteligentă, vedem cu toții parcurile de eoliene, sigur ne ajută și zona în care ne aflăm , dar da cu toții pun întrebari și sunt conectați și vor să acceseze atât fonduri guvernamentale sau fonduri europene, soluții inteligente pentru comunitațile în care traiesc, pentru autoritățile publice, pentru unitățile de învățământ, personal, căci desigur există o comunitate mare de bussines și atunci toate reunite aduc un beneficiu tuturor.”, declară ANA-MARIA VĂTĂMANU, președinte ADDJC 

În cadrul SMART ENERGY EXPO, un rol important va fi acordat dezbaterilor publice sub forma unor ateliere de lucru care vor pune la aceeași masă sectorul energetic cu cel public și mediul nonguvernamental și cel academic într-o încercare de identificare a celor mai bune soluții pentru atingerea obiectivelor de decarbonare stabilite la nivelul Uniunii Europene.

“În ultimii ani, primarii au deschidere către implementarea soluțiilor verzi, de smart energy. Este o adevărată revoluție în domeniul acesta. Noi vorbim de proiecte de mobilitate care au ca și obiectiv principal trecerea la transportul public electric, extinderea la nivel metropolitan. Viorbim despre reabilitarea clădirilor private și publice și eficientizarea energetică a cestora. Există și un program al AFM care are mai multe call-uri. Sistemul de iluminat public trebuie să devină inteligent, să fie sustenabil, să aibă consumuri reduse și să fie gestionat informatic de așa natură încât să nu consume atunci când nu este cazul. , declară SORIN CHIRIȚĂ, președinte ADRPE

Pe măsură ce lupta împotriva schimbărilor climatice implică tot mai mult implementarea de soluții la toate nivelurile și participarea cetățenilor, orașele sunt bine plasate pentru a deveni lider în tranziția către energie curată și pot obține beneficii semnificative prin adoptarea timpurie a politicilor care vizează atingerea neutralității climatice.

„Cu siguranță, tot ce va veni din această expoziție nu va rămâne la nivel de expoziție, nu este doar un eveniment care se va desfășura pe parcursul câtorva zile, este un eveniment care își va produce efecte pe termen lung, sigur că noi încă de la început am introdus în toate proiectele noastre tot ce însemnă green energy întocmai așa cum vă spuneam, în a veni în sprijinul comunităților locale și în a ne adapta nu numai vremurilor pe care le trăim ci și conceptelor viitoare și a susține politicile publice care vin de la nivel guvernamental, pentru că vorbeam de fondurii guvernamentale și în a face sustenabile proiectele noastre, astfel încât tot ce se va face din acest moment să îndeplinească toți indicatori de dezvoltare durabilă.”, declară ANA-MARIA VĂTĂMANU, președinte ADDJC 

„Manifestarea a trezit interesul multor expozanți, evenimentul având amploare naționala, iar anul viitor ne propunem să facem o expoziție internațională pe tot ce înseamnă soluții smart. Producatorii sunt interesați să prezinte ofertele, dat fiind faptul că întreaga comunitate este deschisă spre soluții care pot fi implementate.”, declară RUXANDRA SERESCU, președinte CCINA Constanța

„Prin organizarea acestui eveniment Smart Energy Expo, Constanța devine deschizător de drumuri la nivel național și este foarte bine că  acest eveniment în România se desfășoară la Constanța, care devine capitală informală a României pentru tot ceea ce înseamnă evenimente.”, declară SORIN CHIRIȚĂ, președinte ADRPE

Evenimentul va reuni expozanți care vor avea ocazia să-și prezinte produse și soluții din domeniul energiei regenerabile, soluții pentru iluminat și alimentare cu ajutorul dispozitivelor smart home, dar și producătorii care pot prezenta soluțiile identificate pentru facilitarea accesului către tranziția verde. Totodată, participanţii şi vizitatorii pot afla şi cele mai noi tendinţe din domeniului energetic, derivate şi integrate in politicile si standardele cerute la nivelul Uniunii Europene.

related posts

Leave a Comment