Home Actualitate ,,CFR Călători mersul trenurilor și bilete online” – aplicaţie mobilă pentru achiziția ușoară și rapidă a biletelor de tren

,,CFR Călători mersul trenurilor și bilete online” – aplicaţie mobilă pentru achiziția ușoară și rapidă a biletelor de tren

by Florentina Lup
0 comment

Aplicația mobilă lansată ieri, 24 iunie, oferă o interfață intuitivă prin care utilizatorii au acces rapid la achiziționarea biletelor standard, dus-întors, posibilitatea de a selecta paturile pentru vagoanele de dormit/de tip cușetă şi de a adăuga biletele pentru animale de companie sau cele pentru bicicletă.

Pentru început, aplicația este disponibilă pe dispozitivele cu sistem de operare Android (minim Android 5.1). Instalarea aplicației mobile ,,CFR Călători mersul trenurilor și bilete online” se poate face prin accesarea unui link sau prin căutare în Magazin Play.

Aplicația este disponibilă în testare deschisă pentru o perioadă de 30 de zile șioferă următoarele facilităţi:

  • confirmarea email-ului direct în aplicație– deschiderea unui email din care se va accesa direct aplicaţia pentru confirmarea înregistrării sau resetarea parolei;
  • autentificarea pe o perioadă nedeterminată, chiar și după actualizări ale aplicației;
  • listarea biletelor nu mai presupune căutarea după o dată de început și una de final, ci sunt afișate ultimele 50 de comenzi descrescător;
  • achiziționarea de bilete standard sau de bilete dus-întors, pentru toate categoriile de pasageri, disponibile online;
  • link-uri rapide pentru funcțiile care sunt disponibile doar în varianta web pentru biletele deja achiziționate (modificarea călătoriei, renunțarea la călătorie sau emiterea de facturi);
  • autentificarea automată în aplicația web la accesarea funcțiilor Modifică biletul, Renunțare la călătorie, Factură bilet;
  • notificări în legătură cu biletul achiziționat și informații utile în ziua plecării trenului referitoare la începerea călătoriei;
  • permite accesul la călătoriile curente, prin prezentarea în pagina „Rute + cumpără” de informații rapide despre plecare și sosire, vagonul și locurile unde utilizatorul are biletul;
  • la pagina ,,Trenul meu” sunt afișate următoarele trenuri cu care se va călători și data de călătorie asociată;
  • sugerează, în baza istoricului de bilete cumpărate, locațiile de plecare/sosire pentru următoarea călătorie a utilizatorului;
  • prezintă în pagina comenzii,  prin intermediul unui buton direct, schița vagonului în care se află locurile înscrise pe bilet, fără a mai fi necesară căutarea vagonului în cadrul listei compunerii de la pagina „Trenul meu”;
  • funcționalitate offline – odată încărcată lista comenzilor și vizualizat PDF-ul biletului, aceste operațiuni pot fi făcute și fără conexiune la internet, spre exemplu la prezentarea în tren către conductor într-o zonă fără semnal.

related posts

Leave a Comment