Home Actualitate Angajații DGASPC au protestat

Angajații DGASPC au protestat

by Antonia Mocanu
0 comment

Le-a ajuns cuțitul la os! Aproape 200 de oameni, angajați ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, au protestat în fața Prefecturii din Constanța, după ce au fost anunțați că nu mai sunt bani de salarii, până la sfârșitul anului. Vorbim de asistenți maternali, îngrijitori, asistenți medicali din centrele de recuperare. Oamenii sunt hotărâți să iasă în stradă până când autoritățile vor găsi o soluție.

Cei peste 1.600 de angajați ai DGASPC sunt membrii ai mai multor sindicate. Și ca să respecte regulile privind organizarea de evenimente de acest tip, au organizat două proteste. Au avut însă același scop. Acela de a determina autoritățile să găsească o soluție astfel încât oamenii să își primească salariile pe lunile noiembrie și decembrie. În acest moment acești bani nu există.

Oamenii se gândesc cu groază la perioada care urmează. Vine iarna, facturile la utilități au explodat, prețurile au crescut, iar sărbătorile de iarnă ar putea să îi găsească cu mesele goale.

Familia Duță este din Mereni. Soțul are picioarele amputate, iar soția este asistent maternal. Pe lună câștigă împreună puțin peste 800 de lei. Iar cheltuielile zilnice sunt aproape duble. 400 de lei se duc doar pe medicamente. Nu știu ce vor face și încotro o vor apuca dacă nu își vor primi salariile.

În acest moment, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, se confruntă cu o situaţie financiară delicată și are nevoie nevoie, până la finele anului, de suma de 23 de milioane de lei ca să poată asigura cheltuielile de funcţionare ale instituţiei. Consiliul Judetean Constanța a dispus eliminarea unor cheltuieli ce pot fi transferate în bugetul anului viitor, pentru a acoperi cheltuielile necesare pentru buna funcţionare a instituţiei. 

S-a ajuns în această situație după ce Guvernul a sancționat DGASPC cu 25% din fonduri pentru ca nu au dus la îndeplinire un proiect care prevederea construirea unor case de tip modular, care trebuiau să fie gata până la finele anului trecut. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar acum salariații DGASPC suportă consecințele.

related posts

Leave a Comment