Încă patru cazuri de îmbolnăvire la Constanța. Este vorba de trei bărbați și o femeie, astfel bilanțul la nivel național ajunge la 70 de cazuri.
Toți cei 4 sunt în autoizolare acasă. Vor fi transportați la secția de boli infecțioase din Spitalul județean. Este vorba despre un bărbat de 57 ani, unul de 51 de ani, unul de 34 și o femeie de 56 de ani. Conform unor surse, tote cazurile au legătură cu senatorul PNL depistat pozitiv la noul coronavirus.
Alte cinci cazuri de infectare cu coronavirus au mai fost confirmate în România vineri dimineață.
Amintim faptul că Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din România anunță că pneumonia produsă de noul coronavirus (COVID-19) este o boală respiratorie acută, al cărei spectru clinic nu este, deocamdata, cunoscut pe deplin.
Autoritățile din țara noastră, ca și expertii ECDC susțin că, până în acest moment, pacienții cu acest tip de pneumonie prezintă următoarele simptome: febră (minimum 38 grade Celsius), tuse, dificultate la respirație – în cazurile mai severe.
În ceea ce privește perioada de incubație a bolii, adică timpul de la momentul infectării și până la apariția primelor semne și simptome de boală, nu a depășit 14 zile.