Home Actualitate Experţii CERONAV vor susţine cursurile online

Experţii CERONAV vor susţine cursurile online

by Florentina Lup
0 comment

În perioada următoare, Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale (CERONAV) va organiza online cursurile şi sesiunile de evaluare, aşa cum se precizează într-un comunicat de presă:

,,Având în vedere măsurile de prevenire a răspândirii COVID – 19 la nivel național și al instituțiilor publice, considerăm că siguranța și sănătatea fiecăruia dintre dumneavoastră, cât și a personalului CERONAV este cel mai important deziderat al nostru.

În acest sens în perioada 12.03.2020 – 31.03.2020 se vor lua temporar, următoarele măsuri:

  • cursurile de perfecționare și sesiunile de evaluare a cunoștințelor vor fi organizate online și prin învățământ la distanță;
  • cursanții vor fi instruiți de către experții coordonatori ai cursurilor cu privire la modalitatea tehnică de transmitere, accesare a cursurilor și cu privire la organizarea competențelor practice.

În această perioadă se recomandă ca înscrierea și plata să fie făcute online. Accesul în sediile CERONAV, pentru înscriere, plată, planificarea cursurilor și ridicarea de certificate, se va face controlat și cu respectarea măsurilor de prevenție a răspândirii COVID – 19.

Graficul anual de desfășurare a cursurilor nu va fi afectat momentan. Cursanții care nu pot participa la cursuri din motive medicale, vor fi reprogramați la cursuri, la o dată ulterioară, fără costuri suplimentare.”.

related posts

Leave a Comment