Home Editorii noștri îți recomandă Ajutor pentru copiii cu arsuri

Ajutor pentru copiii cu arsuri

by Crina Matei
0 comment

De curând, Asociația Dăruiește Aripi a încheiat lucrările de modernizare a saloanelor dedicate copiilor cu arsuri din cadrul secției de Chirurgie de Ortopedie Pediatrică a Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, spațiu care nu a  fost niciodată modernizat, de la construcția spitalului, din anul 1969.  

Asociația Dăruiește Aripi s-a implicat în acest proiect pentru a contribui la șansele de vindecare ale copiilor cu arsuri din zona de Sud-Est a României, aceasta fiind singura secție ce deservește astfel de cazuri. Pe lângă lucrările de recondiționare în care s-au folosit materiale specifice de combatere a infecțiilor intraspitalicești, a fost dotat spațiul cu echipamente medicale, identificate împreună cu doctorii din această secție.

Valoarea lucrărilor este de aproximativ 25.000 euro, jumătate din această sumă reprezentând servicii pro bono, oferite de o firmă de construcții din Constanța, care vrea să rămână anonimă.

În fiecare an, aproximativ 400 de copii sunt internați aici cu arsuri sau cu nevoie de îngrijire specifică post operatorie, în mediu aseptic. Secția de chirurgie pediatrică se confruntă cu  o criză acută de locuri disponibile pentru cazuistica curentă.

„Dacă m-ați întreba de ce am ales să renovăm saloanele dedicate copiilor cu arsuri în timp ce derulam alte proiecte majore și având timpul extrem de limitat, răspunsul meu ar fi incendiul din Colectiv. Ceea ce am reușit să realizăm pentru secția de Chirurgie Pediatrică este o șansă în plus la viață și la vindecare pentru copiii cu arsuri­­ din zona noastră”, a declarat Alina Pătrăhău, fondator Dăruiește Aripi.

Până la acest moment, Asociația Dăruiește Aripi a dotat Clinica de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică de la Spitalul Județean Constanța cu echipamente și dispozitive medicale în valoare de peste 66.000 euro.

–––––––––

Asociația Dăruiește Aripi s-a născut din dorința de a coagula sub aripa ei energia celor care doresc să contribuie la realizarea unor proiecte caritabile care aduc un plus de valoare în comunitate. Fondată în anul 2013, de către Alina Pătrăhău, Dăruiește Aripi este o organizație non-profit a carei misiune este de a contribui la acele schimbări critice în sănătate și educație care influențează în mod major viața copiilor și a familiilor.

Sloganul „acțiuni reale pentru probleme reale” subliniază felul în care Dăruiește Aripi alege proiectele pe care le dezvoltă: se folosesc acele resurse umane, financiare și de timp în rezolvarea reală a unor probleme identificate corect. Mai multe detalii pe http://www.daruiestearipi.ro/ și https://www.facebook.com/AsociatiaDaruiesteAripi

related posts

Leave a Comment