Home Actualitate Young Leaders’ Program (YLP) – șansa de a studia gratuit în Japonia

Young Leaders’ Program (YLP) – șansa de a studia gratuit în Japonia

by Florentina Lup
0 comment

Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) continuă și în acest an să faciliteze personalului din administrația publică oportunitatea de a studia gratuit în Japonia. Persoanele interesate pot să-şi depună dosarele pentru obţinerea unei burse de studiu în Japonia, prin intermediul programului Young Leaders’Program (YLP), derulat de Institutul Naţional de Studii Politice (GRIPS) din Tokyo.

Programul este promovat în România prin Ambasada Japoniei şi ANFP, este finanţat de guvernul japonez, şi se adresează tinerilor funcţionari publici şi oficiali guvernamentali cu experienţă şi rezultate excelente în administraţia publică.

Young Leaders’Program oferă 2 tipuri de programe de studii:

  • administraţia la nivel naţional (central) – School of Government;
  • administraţia la nivel teritorial (local) – School of Local Governance.

Condiţiile pentru a putea aplica la acest program sunt următoarele:

  • vârsta de până în 40 de ani, la data de 1 octombrie 2021;
  • experinţă de minim 3 ani în administraţia publică (preferabil 5 ani);
  • studii superioare absolvite cu diplomă de licenţă şi performanţe academice deosebite;
  • certificat care să ateste cunoaşterea limbii engleze (TOEFL/IELTS sau echivalent).

Programul, cu o durată de un an (octombrie 2021 – septembrie 2022), se va finaliza cu obţinerea unei diplome de Master în Administraţia Publică / Politici Publice acordată de către Institutul Naţional de Studii Politice din Tokyo.

Înscrierea se face pe baza unui dosar. Documentele şi formularele necesare pot fi descărcate din secțiunea Anunțuri/Știri și Comunicate de pe prima pagină a site-ului ANFP. Dosarele complete se depun la sediul ANFP (personal sau prin curier/poștă), până la data de 11 decembrie 2020 .

Pentru informaţii suplimentare persoana de contact este dna. Bianka Gagea, tel. 0374.112.723, e-mail: bianka.gagea@anfp.gov.ro.

Detalii privind programul YLP sunt disponibile accesând şi website-ul: www.grips.ac.jp/en/.

related posts

Leave a Comment