Home Actualitate Turismul: scăderi dramatice

Turismul: scăderi dramatice

by Romanov Alex
0 comment

Scădere dramatică în ceea ce privește numărul sosirilor înregistrate în structurile de primire turistică în luna septembrie 2020, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică, numărul acestora s-a situat la 794.500, în scădere cu 39,5% faţă cifrele îregistrate în luna septembrie 2019.

În raportul emis de INS se arată că înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna septembrie 2020 au însumat 1,912 milioane, în scădere cu 36,9% faţă de cele din luna septembrie 2019.

În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa, respectiv 86,3% din totalul turiştilor străini, marea majoritate fiind din ţările ce aparțin Uniunii Europene.

Din numărul total de înnoptări, în luna septembrie 2020, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 96,2%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 3,8%. În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (85,1% din total turişti străini), marea majoritate fiind din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Durata medie a şederii în luna septembrie a anului curent a fost de 2,4 zile la turiştii români şi de 2,2 zile la turiştii străini.

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2020 au însumat 5,161 milioane, în scădere cu 50,6% faţă de perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2019.

Pe judeţe, în primele nouă luni din acest an, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică a înregistrat valori mai mari în: Constanţa (975.400), Braşov (533.700), Municipiul Bucureşti (452.300), Prahova (236.300) și Bihor (217.500).

De asemenea, în raportul INS se mai arată că, în ceea ce privește țara de proveniență ale turiștilor străini, cele mai multe sosiri ale turiştilor cazaţi în structurile de primire turistică din țara noastră au provenit din Germania (49.600), Italia (35.300), Israel (28.400), Franţa (25.400) şi Regatul Unit (23.500).

sursa foto: directbooking.ro

related posts

Leave a Comment