Home Actualitate Siguranța în școli, prioritară

Siguranța în școli, prioritară

by Antonia Mocanu
0 comment

Siguranța în școli, prioritară pentru municipalitate. Polițiștii locali sunt prezenți zilnic în perimetrul unităților de învățământ pentru a asigura protecţia şi siguranţa elevilor.

Echipele Serviciului de Ordine Publică acționează în zona de acces în școlile și liceele din municipiul Constanța, în intervalele orare în care se efectuează intrarea și ieșirea elevilor de la cursuri, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, a delicvenței juvenile și a victimizării minorilor, precum și pentru păstrarea distanței corespunzătoare și evitarea aglomerării de persoane, ca măsură de prevenție a răspândirii SARS-CoV-2.

De asemenea, polițiștii locali cu atribuții privind circulația rutieră acționează în proximitatea instituțiilor de învățământ pentru  a asigura fluența traficului rutier și pietonal.

Polițiștii locali sunt și vor fi prezenți, în perimetrul unităților de învățământ pe tot parcursul anului școlar,în scopul asigurării unui climat de ordine și siguranță publică, precum și pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor.

Recomandăm elevilor și părinților să depună eforturi concentrate pentru creșterea siguranței rutiere, să fie atenți la semnalele oamenilor legii, iar dacă sesizează o faptă antisocială să apeleze cu încredere la polițiștii locali.

related posts

Leave a Comment