Home Actualitate Sentință pentru preotul paroh

Sentință pentru preotul paroh

by Antonia Mocanu
0 comment

Preotul din Constanța care a ridicat o biserică fără autorizaţie a fost condamnat. Parohul bisericii Sfântul Haralambie a primit un an de închisoare cu suspendare, după ce și-a recunoscut vinovația în fața procurorilor. Sentința a fost pronunțată în primă instanță și nu e definitivă.  

Biserica Sfântul Haralambie din Constanța a stârnit controverse încă de la început. Părintele Ciprian Stanca a demarat construirea ei fără să dețină autorizație eliberată de primărie. Apoi poziționarea ei a stârnit reacțiile locatarilor din blocul cu zece etaje aflat la câțiva pași de lăcașul de cult. Clădirea era chiar în buza trotuarului și nu mai lasa loc pentru nimic altceva.

 Biserica Sfântul Haralambie a fost instalată pe bulevardul Tomis 301 în anul 2010, ca o construcţie de tip modular – „container”, aşa cum mai sunt câteva în oraşul Constanţa. Părintele Ciprian Stanca a fost numit paroh după ce biserica era instalată la marginea trotuarului, chiar dacă situaţia terenului este incertă din punctul de vedere al proprietarului. Desi i s-a pus în vedere să oprească lucrările de construcție, părintele nu s-a conformat. Procurorii au deschis dosar penal, iar Judecătoria a tranșat cauza.

“Stabileşte pentru inculpatul Stanca Ciprian, pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control. Amână aplicarea pedepsei închisorii stabilite pe un termen de supraveghere de 2 ani.”   Sursa: Hotărârea Judecătorească 1634/2019 din 12.12.2019

Enoriașii parohiei au primit vestea condamnării preotului paroh cu scepticism, deși cu toții stiau că biserica nu are actele în regulă.

Pe durata celor doi ani preotul Ciprian Stanca trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

CARTON:

a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să permita controlul mijloacelor sale de existenţă.

Sursa: Hotărârea Judecătorească 1634/2019 din 12.12.2019

Sentința a fost pronunțată în primă instanță și nu e definitivă. Arhiepiscopia Tomisului nu a dorit să comenteze în niciun fel.

related posts

Leave a Comment