Home Actualitate Jandarmii constănțeni donează sânge

Jandarmii constănțeni donează sânge

by Antonia Mocanu
0 comment

Misiune pentru viaţă! Peste 50 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa şi Unităţii Speciale 72 Cernavodă au fost prezenţi la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa pentru a dona sânge, în scopul completării rezervelor sau pentru ajutorarea victimelor unor accidente, fiind a doua acţiune organizată în acest an.

Acest demers a fost prilejuit de Ziua Internaţională a Donatorilor de Sânge, ce se aniversează în fiecare an, în data de 14 iunie.

Jandarmii constănţeni în colaborare cu Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa organizează periodic acţiuni al căror obiectiv îl constituie refacerea rezervelor sanguine atât de necesare salvării de vieţi omeneşti.

Şi în anii precedenţi, oamenii legii s-au implicat în activităţi de donare de sânge, astfel încât la nivelul instituţional acest gest a devenit o tradiţie, numai în ultimul an fiind donată o cantitate de peste 100 litri de sânge.

Prin aceste iniţiative, dorim să sprijinim recrutarea de noi donatori din rândurile constănţenilor şi fidelizarea celor care au mai donat, lansând un îndemn pentru toţi membrii comunităţii, să se alăture prin voluntariat în acţiuni umanitare, în vederea acordării unui real ajutor persoanelor aflate în dificultate.

related posts

Leave a Comment