Home Actualitate Sancțiuni la Casa de Ajutor Reciproc din Constanța

Sancțiuni la Casa de Ajutor Reciproc din Constanța

by Antonia Mocanu
0 comment

Peste 3.700 de persoane afectate. La această concluzie au ajuns inspectorii Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor în urma controalelor pe care le-au desfășurat la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Municipiul Constanța, în urma sesizărilor făcute de către constănțeni în ultima perioadă.

De asemenea în urma acțiunilor au fost constatate numeroase abateri de la prevederile legale privind protecția consumatorilor precum nefurnizarea în cadrul contractelor de împrumut a informațiilor precontractuale, nefurnizarea unui exemplar original al contractului de împrumut la momentul semnării contractului, perceperea în cadrul contractelor de împrumut a unui cost intitulat „tipizate”, cu încălcarea prevederilor legale. Totodată, au fost depistate practici comerciale incorecte interzise prin prevederile Legii nr. 363/2007, prin perceperea unor dobânzi mai mari decât cele care au fost aduse la cunoștința consumatorilor și prin perceperea cuantumului dobânzii în avans, integral din suma imprumutată.

Astfel, în conformitate cu prevederile Legii nr. 363/2007 s-a propus încetarea practicilor comerciale incorecte constatate și s-a dispus restituirea sumelor de bani percepute în plus aferente contractelor de împrumut în derulare și în vigoare începând cu data de 01.01.2020.

De asemenea, au fost dispuse sancțiunile contravenționale complementare de reparare a deficienţelor constatate prin procesul verbal, aducerea contractelor în conformitate cu prevederile legale și restituirea sumelor încasate fără temei legal. 

related posts

Leave a Comment