Home Actualitate Previziuni pentru turism

Previziuni pentru turism

by Antonia Mocanu
0 comment

După o vară scurtă, dar în care au apărut primele semne de revenire pe linia de plutire, industria transporturilor aeriene se așteaptă la ce este mai rău. O nouă criză este preconizată și asta după un an critic în care numărul de pasageri pe liniile low cost a scăzut sub 20 % față de ceea ce se înregistra în 2019. Lipsa unor  decizii concrete și-a spus cuvântul și doar împrumuturile venite de la stat au făcut ca unele companii de zbor să nu dea faliment. Din păcate însă toamna vine cu noi probleme, iar mulți dintre pasagerii care își cumpăraseră bilete de avion pentru lunile octombrie și noiembrie și-au anulat deja zborurile.

Finalul lui 2020 a venit cu cifre mult mai mici față de anii trecuți pentru mai toate aeroporturile din țară. În total, în 2020, prin toate aeroporturile din România au trecut puţin peste 7 milioane de călători – faţă de 23 de milioane în 2019, ceea ce înseamnă o scădere de aproape 70%. Aflat în acest moment pe creștere, Aeroportul Henry Coandă a avut în 2020 puțin peste 4 milioane de pasageri. Asta în condițiile în care în 2019 au fost peste 14 milioane. Și nici la Cluj situația nu a fost mai bună. Doar 900.000 de pasageri față de 3 milioane în 2019.

David Ciceo, director Aeroportul Internațional Cluj „A fost cea mai dificilă criză pentru aviația mondială, pentru aviația civilă din România. Pentru 2021 avem o scădere pe primul semestru de aproximativ 70% față de 2019,  2019 este un an de referință pentru că a fost o activitate obișnuită oarecum. Sperăm ca valul 4 care se preconizează să nu afecteze foarte mult aviația, ne așteptăm ca anul acesta sa avem peste 10 milioane de pasageri”.

Bogdan Artagea, director Aeroportul Int. Mihail Kogălniceanu „Față de anul trecut avem o scădere cu vreo 2.000 de pasageri, avem 22.000 față de 24.000, dar să nu uităm că au reînceput cursele din luna aprilie, suntem în creștere. Cresc frecvențele: Turkish a intrat cu 3 frecvențe, din păcate Roma s-a anulat până în luna octombrie din lipsă de pasageri”.

Primele speranțe de revenire au venit odată cu lunile de vară. Și evident ridicarea restricțiilor. Vânzările de bilete pentru luna august au ajuns la nivelul celor din aceeași perioadă a lui 2019.

Cătălin Prunariu, director Tarom  „La un moment dat scăzusem cu 80% din traficul din 2019, după aceea ne-am revenit ușor. Pe cursele regulate rămânem destul de slabi ca toate companiile aeriene de altfel. Estimăm în momentul de față că avem cam 40% din traficul din 2019, iar în 2020 am avut între 60-40%. S-a mărit pe final de an când a-nceput sezonul turistic”.

Oana Petrescu, director companie aeriană „2021 e și mai greu fiindcă acum trebuie să facem lucruri pe care nu le-am mai făcut înainte.  Întreaga industrie se reorganizează, e destabilizată, piața este dislocată și atunci e ca un nou reset pentru industria aviatică”.

Din păcate însă bucuria companiilor de transport nu va ține mult. Tendinţa de a călători mai puţin din cauza incertitudinii se va menţine pentru finalul de an, dar si în primul trimestru al anului viitor. Deja vânzările de bilete pentru octombrie și noiembrie au scăzut drastic, iar venirea valului patru al pandemiei afectează din nou acest sector.

Corina Martin, manager agenție de turism „Au fost luni întregi în care noi am încercat să recuperăm banii pasagerilor noștri pentru zboruri care nu se mai puteau derula”.

Și ca și cum pandemia în sine nu ar fi de ajuns, reprezentanții companiilor de transport aeriene se plâng și de condițiile impuse de fiecare țară în parte. Unele cer completarea anumitor formulare, alte nu, unele state cer adeverințe de vaccinare, altele nici măcar nu le recunosc.  

Bogdan Artagea, director Aeroportul Int. Mihail Kogălniceanu „Din păcate, perioada de 3 ore de la check-in ne afectează foarte mult pentru că există acele formulare care îngreunează extraordinar de mult o cursă, foarte-foarte mult. Există și teste false și cei de la check-in au un decalaj foarte mare. Pasagerii vin în ultimul timp – deci este o nebunie totală ce se-ntamplă”.

Potrivit previziunilor specialiștilor din domeniu, traficul aerian ar putea reveni la nivelul celui înregistrat în 2019, abia în 2023-2024. Iar pentru 2040 se previzionează în România un trafic de 50 de milioane de pasageri.   

related posts

Leave a Comment