Home Administrație publică Reparații capitale la două imobile din municipiul Constanța

Reparații capitale la două imobile din municipiul Constanța

by Romanov Alex
0 comment

Regia Autonomă “Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța a demarat în această săptămână lucrările de reparații exterioare la două imobile pe care le are în administrare. Cele două clădiri cu destinația de locuință, situate în zona peninsulară a municipiului (în proximitatea Bisericii armene), au fost construite în perioada 1928 – 1930, iar în decursul timpului au beneficiat doar de lucrări de întreținere și reparații curente.

Conform avizului Direcției Județene pentru Cultură Constanța, la imobilul aflat pe str. Callatis nr. 12 va fi refăcută integral fațada și acoperișul clădirii, iar tâmplăria exterioară va fi schimbată. La clădirea situată pe strada Callatis nr. 14 se vor efectua reparații ale fațadei. Odată cu trecerea timpului s-au produs degradări accentuate, astfel că este necesară înlocuirea tâmplăriei exterioare, precum și  reparații ale finisajelor exterioare, ancadramentelor ferestrelor și brâurilor decorative.

“Acesta este doar primul pas din seria de demersuri menite să contracareze efectele degradării imobilelor din zona istorică, peninsulară şi zona centrală comercială. Lucrările se vor executa cu respectarea proiectului inițial, conform stilului arhitectonic specific perioadei interbelice. Astfel, se vor utiliza materiale și tehnici de finisaj similare, cu grijă la detalii, pentru a nu altera stilul arhitecturii inițiale. Obligațiile administratorului sunt de a proteja clădiri cum sunt acestea, pentru a putea recupera momente importante din istoria arhitecturii românești”, a declarat STERE HIRA, director general RAEDPP Constanța

sursa foto: RAEDPP Constanța

related posts

Leave a Comment