Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a început, la jumătatea lunii mai 2022, o amplă serie de acțiuni de verificare a modului în care se derulează comerțul cu obiecte din metale prețioase și cu pietre prețioase, la nivelul întregii țări.
Timp de o lună, comisarii ANPC au controlat 597 de operatori economici, care își desfășoară activitatea în acest domeniu. Cantitatea de bijuterii din metale prețioase verificată s-a ridicat la peste 2,2, tone, din care 1,87 tone s-au dovedit a avea abateri.
Până în acest moment, comisarii ANPC au aplicat amenzi contravenționale în valoare de peste 3,3 milioane de lei și 260 de avertismente. Pentru 2 operatori economici din municipiul București s-a propus suspendarea autorizației de funcționare.
Printre cele mai des întâlnite abateri constatate de echipele de control, se numără:
- Comercializarea unor produse din metal prețios fără a purta marca de stat;
- Deficiențe de etichetare (lipsa menționării pe etichete a gramajului, prețului, denumirea pietrei, ponderea acesteia în greutatea bijuteriei, a elementelor de identificare-caracterizare etc.);
- Lipsa traducerii în limba română pe certificatul de conformitate sau de garanție;
- Afișarea prețului obiectului în altă monedă decât leul (ex: euro);
- Afilarea prețului produsului într-un mod greu vizibil;
- Nerespectarea regimului promoțiilor;
- Lipsa informațiilor complete referitoare la pietrele prețioase;
- Lipsa balanței de verificare din magazine sau utilizarea unora fără verificare metrologică;
- Neacordarea garanției obiectelor din metal prețios comercializate;
- Lipsa afișării tarifelor de reparații.