Începerea unui nou an școlar se apropie cu pași repezi. O provocare prioritară pentru echipa de conducere a Liceului Teoretic Murfatlar, dusă la bun sfârşit, a fost renovarea instituției, pentru a le oferi elevilor un mediu plăcut în care își vor petrece o mare parte din zi.
Lucrările au vizat: dotarea cu mobilier nou a unor săli de clasă și laboratoare, amenajarea unor cabinete multifuncționale, dotarea cu table inteligente, achiziționate prin proiectul ,,ROSE”, a tuturor claselor, dotarea cu laptopuri a laboratorului de informatică și renovarea integrală a grupurilor sanitare din unitate.
Renovarea și dotarea instituției, sprijinită de Primăria Murfatlar, a fost finanțată din fondurile proprii, precum și din fondurile alocate proiectului ,,ROSE”.
