Home Actualitate De vorbă cu personalităţile locale – activitate pentru deţinuţii din Penitenciarul Tulcea

De vorbă cu personalităţile locale – activitate pentru deţinuţii din Penitenciarul Tulcea

by Romanov Alex
0 comment

Activitate educaţională, desfășurată în Penitenciarul Tulcea. La începutul acestei săptămâni, o parte dintre deținuți au avut ocazia să participe la evenimentul intitulat sugestiv „De vorbă cu personalităţile – modele de viaţă şi surse de potenţare a valorilor sociale”.

Invitatul special a fost Marius Iamandi, campion naţional la Judo şi Kickboxing, agent de poliţie penitenciară în cadrul penitenciarului.

Experienţa sportivă a acestuia constituie un model comportamental autentic şi un sprijin motivaţional pentru persoanele private de libertate. Beneficiarii acestui proiect au fost persoane private de libertate care execută pedeapsa în regimul semideschis şi deschis pasionaţi de activitatea sportivă.

Proiectul este iniţiat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi se desfăşoară pe parcursul întregului an în toate penitenciarele. În cadrul activităţii se urmăreşte creşterea şanselor de incluziune socială şi prevenirea riscului de recidivă, inclusiv în infracţiunile cu violenţă, prin oferirea unor modele de reuşită, a unor personalităţi recunoscute pe plan local.

sursa foto: tulceanoastra.ro

related posts

Leave a Comment