După ani de muncă și colaborare eficientă, Consiliul Județean Constanța, Primăria Năvodari și Spitalul de Urgență Sfântul Apostol Andrei Constanța au inaugurat Centrul Medical Multifuncțional ce va acoperi nevoile locuitorilor urbei, dar și al turiștilor din nordul județului.
Lucrările la unitatea medicală din Năvodari au fost demarate în anul 2018. Clădirea a fost reabilitată de Primăria Orașului Năvodari. Consiliul Județean Constanța a obținut toate avizele pentru înființarea centrului și a demarat licitația pentru achiziția apararaturii, cabinetele fiind dotate cu intrumentarul necesar și echipamente, iar pe linie medicală, conducerea SCJU Constanța a recrutat și a angajat personalul necesar care să activeze în cele nouă secții ale centrului.
În cadrul Centrului de Sănătate Multifuncțional Năvodari se vor oferi consultații și tratamente în regim ambulatoriu pentru mai multe specialități.Centrul se va ocupa exclusiv de cazurile care se încadrează doar în codurile verde și galben. De asemenea, unitatea medicală beneficiază și de un punct de lucru primiri urgențe, dar și de un laborator de analize medicale.
Centrul de Sănătate Multifuncțional Năvodari își va deschide porțile pentru pacienți începând de săptămâna viitoare, primind toate avizele de la Ministerul Sănătații și va deservi aproximativ 130 de mii de locuitori.
Prin înfiintarea acestui centru se va asigura accesul localnicilor din orașul Năvodari și localitățile limitrofe la servicii medicale de urgență și servicii medicale de zi care vor duce la scăderea numărului de pacienţi cu afectiuni minore ce erau până acum redirecţionaţi către Unitatea Primiri Urgență din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sf. “Apostol Andrei” Constanța.