Home Actualitate 137 sancțiuni pentru nerespectarea legii

137 sancțiuni pentru nerespectarea legii

by Antonia Mocanu
0 comment

Noi sancțiuni pentru constănțenii care aleg să depoziteze deșeurile pe spațiile publice și indiferent că vorbim despre persoane fizice sau juridice, polițiștii locali sancționează nerespectarea prevederilor legale privind gestionarea deșeurilor.

Astfel, săptămâna trecută, polițiștii locali au aplicat 137 de sancțiuni în valoare totală de 156.700 lei, astfel:

– 12 sancțiuni conform Legii nr. 211/2011 privind gestionarea deșeurilor în valoare totală de 87.000 lei;

– 112 sancțiuni conform HCL nr. 77/2021, în valoare totală de 45.700 lei, aplicate persoanelor fizice și juridice pentru scoaterea gunoiului menajer, în ziua de gunoi, dar în alte tipuri de recipienți (saci, cutii, bidoane etc);

– 1 sancțiune conform prevederilor OUG 195/2005, art. 96, în valoare de 6.000 lei pentru neluarea măsurilor de salubrizare a terenurilor deținute.

Constănțenii sunt din nou atenționați să respecte legea pentru a menține un aspect al orașului frumos și curat, iar tot ceea ce trebuie să facă este să respecte câteva reguli de bază precum, aruncarea deșeurile la coșurile de gunoi special amenajate și nu la întâmplare pe stradă. De asemenea, locuitorii urbei sunt atenționați să depoziteze în sacii menajeri deșeurile pe care le produc, iar cei care locuiesc la case să scoată gunoiul doar în zilele de colectare stabilite cu operatorul de salubritate și în recipienți speciali.

Constănțenii sunt îndemnați să semnaleze orice faptă antisocială, la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau la adresa de mail [email protected].

related posts

Leave a Comment