Ies la iveala noi informații revoltătoare în cazul femeii decedate în unitatea de primiri urgențe a Spitalului Județean Constanța. Deși un computer tomograf i-ar fi făcut pe medici să își dea seama mult mai repede de gravitatea situației și să intervină pentru salvarea femeii, această investigație a fost făcută după aproape 12 ore de la sosirea pacientei. Și cu doar trei înainte ca ea să moară. Rudele au intrat și în posesia certificatului medico-legal și susțin cu tărie că medicii sunt vinovați de moartea femeii.
Fiul femeii dar și sotul, care i-au stat la căpătâi până la ultima suflare sunt tot mai convinși de faptul că femeia a murit cu zile. Iar rezultatele necropsiei le întăresc suspiciunile. Cred că femeia ar fi trebuit să fie încadrată la un alt cod, în momentul în care starea a început să se înrăutățească, ceea ce ar fi atras după sine și manevre medicale mult mai complexe.
Semnele de întrebare apar în momentul în care femeia este supusă unui set de analize, puțin după ora 12. Tensiunea arterială era extrem de ridicată, iar analizele au arăt că femeia avea și apă la plămâni. Acela ar fi fost momentul în care medicii trebuiau să intervină.
Spitalul recunoaște că a fost o pauză de câteva ore bune însă spune că în tot acel timp examenul computer tomograf nu i s-a făcut din cauza aglomerației și a numărului mare de pacienți veniți pe cod roșu.
Rezultatul investigației vine la ora 19 însă nici acesta nu pare să îi îngrijoreze pe medicii. Femeia este reevaluată de medicul urgentist care decide că se afla în continuare în stare stabilă. La ora 22 însă situația se schimbă brusc.
Rudele femeii acuză și faptul că ore întregi aceasta ar fi fost ținută pe un scaun, în condițiile în care nu se simțea bine deloc. Spitalul însă are altă poziție.
Oamenii vor acum ca moartea femeii să nu rămână nepedepsită. Medicii care au greșit trebuie să plătească, motiv pentru care au depus plângere la poliție, la administrația spitalului, dar și la colegiul medicilor.
Sursa foto: ebihoreanul.ro