Home Actualitate Ziua Pământului. Un omagiu adus astăzi şi o mai mare grijă pentru ziua de mâine

Ziua Pământului. Un omagiu adus astăzi şi o mai mare grijă pentru ziua de mâine

by Crina Matei
0 comment

Ziua Pământului este sărbătorită în fiecare an pe 22 aprilie și cu această ocazie se trage un semnal de alarmă privind protejarea mediului înconjurător. Această zi a fost fondată cu scopul de a trezi interesul clasei politice față de mediu.”Trebuie să acţionăm decisive pentru a ne proteja planeta de ameninţările venite din partea coronavirusului, cât şi a perturbării climei”, este mesajul secretarului general al ONU, António Guterres, pe pagina ONU dedicată acestei zile.

Tema stabilită pentru Ziua Planetei Pământ vizează schimbările climatice, care reprezintă cea mai mare provocare pentru viitorul umanităţii şi pentru sistemele de susţinere a vieţii care fac lumea noastră locuibilă. Ziua dedicată Pământului reprezintă un răspuns unanim la un mediu aflat în criză din cauza deversărilor de petrol, a smogului sau a râurilor atât de poluate care, în unele cazuri, au luat foc. În 2020 se marchează 50 de ani de la prima zi dedicată Pământului, căreia i se atribuie lansarea mişcării ecologice moderne şi care este în present recunoscută drept cel mai mare eveniment civic al planetei, potrivit sursei menţionate.

În condiţiile date ale confruntării cu coronavirusul toţi cetăţenii planetei Pământ sunt chemaţi să acceseze site-ul earthday.org pentru a participa virtual la cea de-a 50-a aniversare a Zilei Planetei Pământ prin conversaţii globale, apeluri la acţiune, spectacole, instrucţiuni video şi multe altele. “Trebuie să acţionăm decisive pentru a ne proteja planeta de ameninţările venite din partea coronavirusului, cât şi a perturbării climei”, transmite secretarul general al ONU, António Guterres, pe pagina ONU dedicată acestei zile.

Ziua Planetei Pământ a fost fondată de senatorul american Gaylord Nelson în anul 1970, cu scopul de a atrage atenția clasei politice din dezinteresul pe care îl arăta mediului înconjurător. Prima dată acest moment a fost marcat prin manifestații anti-poluare pe întreg teritoriul Statelor Unite, la care au participat aproximativ 20 de milioane de americani. Ca urmare a acestor manifestații, senatorul american a reușit să convingă politicienii de necesitatea adoptării uneil egislații corespunzătoare pentru protecția mediului înconjurător: legea aerului curat, a controlului substanțelor toxice, a calității apei.

Sursa: uzp.org.ro

related posts

Leave a Comment