Home Editorii noștri îți recomandă Intervenție de gradul zero

Intervenție de gradul zero

by Crina Matei
0 comment

Intervenție de gradul zero pentru autorități la Constanța. O mașină în care se afla un bărbat și un băiețel de doar 9 ani a plonjat în lacul Tăbăcărie. Martori la întregul incident au fost câțiva pescari din zonă care au și sunat la 112. Până la sosirea salvatorilor, un taximetrist,  s-a aruncat în apa rece și a reușit săîi scoată pe cei doi în viață. Copilul este stabil însă bărbatul, în vârstă de 64 de ani, care îi este și bunic, a fost transportat în comă la spital.

Puțin după ora 13, un apel disperat la 112, anunță că o mașină în care se aflau două persoane a căzut în lacul Tăbăcarie.

Imediat spre locul evenimentului au fost trimise forțe impresionante de la pompieri, serviciul de ambulanță și politie. Când au ajuns acolo, bunicul și copilul fuseseră scoși din apa rece de un localnic, care nu s-a pierdut cu firea și a intrat în apa după aceştia.

Bărbatul de 64 de ani a fost apoi preluat de medicii care au început manevrele de resuscitare. După aproape 40 de minute au reușit să îl stabilizeze,iar elicopterul SMURD l-a preluat și l-a transportat la Spitalul Județean Constanța. Între timp scafandrii au verificat autoturismul pentru ca nu cumva în interior sau pe lângă aceasta să mai existe victime.

Cazul a fost acum preluat de politiștii de la serviciul rutier care vor încerca să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul. Cea mai plauzibilă variantă ar fi aceea că bărbatului i s-a făcut rău în momentul în care voia să parcheze mașina.

La spitalul județean a ajuns și băiețelul de 9 ani pentru investigații amănunțite. Medicii spun însă că este în afara oricărui pericol. Cât despre bunic, prognosticul este rezervat. În acest caz polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.

related posts

Leave a Comment