Home Actualitate Maraton de vaccinare şi testare Hepatita C, pe faleza Cazinoului din Constanța

Maraton de vaccinare şi testare Hepatita C, pe faleza Cazinoului din Constanța

by Florentina Lup
0 comment

Astăzi, 15 mai, între orele 10:00 şi 18:00, dacă vă plimbaţi pe faleza Cazinoului îmbinaţi plăcutul cu utilul! Vă puteţi vaccina împotriva Covid-19 și vă testaţi pentru Hepatita C.

Imunizarea se face cu vaccinul Pfizer și este asigurată de o echipă mobilă de la cel mai mare centru de vaccinare din județ, cel de la Pavilionul Expozițional Constanța.

Evenimentul își propune să vină și în sprijinul pacienților cu hepatita C încă nediagnosticați, şi să reducă povara pe care această afecțiune o reprezintă, prin testare, diagnostic, tratament antiviral şi vindecare. Testarea se realizează cu teste rapide de diagnostic.

Acest ,,maraton” al vaccinării şi testării este organizat de: Direcția de Sănătate Publică Constanța, Instituția Prefectului Constanța, Primăria Municipiului Constanța, Consiliului Județean Constanța și Asociația Română pentru Boli Hepatice.

related posts

Leave a Comment