Home Editorii noștri îți recomandă Asimptomaticii și cazurile ușoare de infectare cu COVID-19, la Mangalia

Asimptomaticii și cazurile ușoare de infectare cu COVID-19, la Mangalia

by Crina Matei
0 comment

Spitalul Municipal Mangalia a fost inclus în lista spitalelor de linia a II-a, care va trata cazurile asimptomatice și ușoare. Acest lucru este stipulat în Ordinul MS Nr. 555/2020.

În aceste condiții, unitatea medicală din Mangalia se pregătește, în regim de urgență, pentru a prelua pacienții suspecți sau confirmați COVID-19. În prezent, la nivelul unității spitalicești din Mangalia activitatea medicală se desfășoară în condiții normale și au loc acțiuni de reorganizare a spațiilor medicale. Ca și medicii din alte orașe ale țării, cadrele medicale de la Spitalul din Mangalia sunt tot timpul la datorie în această perioadă critică, în lupta continuă cu infecțiile provocate de coronavirus.

Pentru a preveni răspândirea infecțiilor cu coronavirus în rândul cadrelor medicale, dar și a pacienților internați, la unitatea sanitară au fost luate măsuri de prevenție și igienico-sanitare, încă de la debutul crizei epidemiologice. În acest sens, a fost amenajat un spațiu special pentru triajul pacienților, două izolatoare și se intervine cu promptitudine la orice caz care ar putea pune în pericol sănătatea publică.

related posts

Leave a Comment