Home Actualitate Universitatea ,,Ovidius” a încheiat al doilea parteneriat cu o instituţie de învăţământ din SUA

Universitatea ,,Ovidius” a încheiat al doilea parteneriat cu o instituţie de învăţământ din SUA

by Florentina Lup
0 comment

Facultatea de Psihologie și Știintele Educației din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, prin Departamentul de Psihologie și Asistență Socială, a încheiat, recent, un acord de colaborare (Memorandum of Understanding) cu Chicago School of Psychology din Los Angeles, California, Statele Unite ale Americii. Scopul protocolului este acela de a stabili, inițial, direcțiile prioritare și interesele comune în ceea ce privește activitățile educaționale și de cercetare în domeniul psihologiei aplicate.

În acord sunt prevăzute cursuri online de formare și de perfecționare în domeniul traumei, prin realizarea unor studii interculturale menite să aducă o mai bună întelegere a răspunsurilor provenite de la diferite medii sociale din România și din Statele Unite.

Totodată, instituțiile partenere își propun organizarea de cursuri online la nivelul programelor masterale pe care le derulează, în scopul explorării de noi oportunități pentru consilierea studenților și pentru activitățile de mentorat și tutoriat științific. Astfel, în cadrul proiectului se vor organiza atât simpozioane și conferințe, cât și reuniuni și cursuri de scurtă durată pe diverse teme comune de cercetare.

Memorandum of Understanding cu Chicago School of Psychology este cel de-al doilea parteneriat internațional pe care îl desfășoară Departamentul de Psihologie și Asistență Socială. Primul parteneriat a fost încheiat cu Marrywood School of Social Work din Maryland, USA, care a debutat în anul universitar 2018-2019 și care continuă și în prezent.

related posts

Leave a Comment