Home Actualitate Tabără de o zi, la mare pentru 14 familii cu copii și tineri cu diabet

Tabără de o zi, la mare pentru 14 familii cu copii și tineri cu diabet

by Antonia Mocanu
0 comment

14 familii cu copii și tineri cu diabet din Constanța și din județul Constanța au participat duminică, 28 august,  într-o tabără la mare, pentru o zi. Patru tineri cu diabet, acum adulți, din  generația anului 2008 al înființării Asociației Sweet Land Constanța, au fost voluntari pentru cei mici.

În programul zilei au fost incluse: atelierul de pictură pe sticlă și jocuri la Intelect Parc, vizite la Delfinariul și Planetariul din cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, prânzul și gustările savurate într-un veritabil picnic în aer liber.

În timp ce copiii au fost implicați în diferite jocuri, părinții lor au discutat cu un psiholog (dna Mirela Sârbu) și cu 2 medici diabetologi (dr. Alina Chiriță și dr.Roxana Maraloi) despre cum pot gestiona mai bine rolul de părinte al unui copil cu diabet.

Activitățile din tabăra de o zi s-au încheiat cu un instructaj despre cum ne putem păstra sănătatea danturii, realizată de medicul stomatolog, dr. Doina Scripca, un test pentru evaluarea cunoștințelor învățate și înmânarea cadourilor oferite de sponsori alături de diploma participării la eveniment.

Menționăm că familiile din județ (Cuza-Vodă, Pelinu, Potârnichea, Năvodari) au avut transportul dus-întors asigurat de câte un membru al Lions Club Constanța, respectiv un voluntar activ al Asociatiei Sweet Land Constanța, George Pletea.

related posts

Leave a Comment