Home Actualitate Sărbătoare la Cumpăna! Credincioșii au sărbătorit hramul Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva”

Sărbătoare la Cumpăna! Credincioșii au sărbătorit hramul Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva”

by PĂUN IONELIA
0 comment

Ca în fiecare an, locuitorii comunei Cumpăna au marcat cu evlavie praznicul Sfintei Cuvioase Parascheva. Ocrotitoare a localităţii, a fost cinstită cum se cuvine astăzi, 14 octombrie 2022 de toți cei prezenți la Biserica ce îi poartă hramul. 

Încă de la primele ore ale dimineții, cumpănenii credincioși dar și prieteni ai comunei din județul Constanța au trecut pragul Bisericii ce poartă Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, participând la slujba săvârșită de un sobor de preoți, înălțând rugăciuni și închinându-se la moaștele Sfinților Apostoli Petru și Pavel, a Sfântului Mucenic și Tămăduitor Pantelimon și a raclei cu veșmintele Sfintei Cuvioase Parascheva. 

La finalul slujbei, tradiționala agapă frățească a fost realizată prin oferirea de pachete cu mâncare enoriașilor.Mulțumim Preacucernicilor Părinți, Consiliului Parohial, sponsorilor și tuturor celor care au contribuit la realizarea acestei Sfintei Sărbători! La mulți ani tuturor sărbătoriților acestei zile!Pe această cale îi transmitem un călduros “La mulți ani binecuvântați!” și preotului SOARE ION, paroh al Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Cumpăna, cu ocazia aniversării unei frumoase vârste!

related posts

Leave a Comment