Home Actualitate O nouă măsură de sprijin pentru fermieri, din 25 septembrie

O nouă măsură de sprijin pentru fermieri, din 25 septembrie

by Florentina Lup
0 comment

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) lansează, în perioada 25 septembrie – 23 octombrie 2020, sesiunea de depunere a cererilor pentru măsura 2 – „Sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID-19”.  

Sprijinul are în vedere atenuarea problemelor legate de lichidități, care periclitează continuitatea activităților agricole, respectiv a producției primare în agricultură, în special în sectoarele legume – fructe și cartofi, şi de asemenea în sectorul zootehnic (bovine, ovine și caprine).

Fermierii, înregistrați la APIA cu cerere unică de plată eligibilă pentru anul 2020, vor fi sprijiniți având în vedere pierderile suferite din cauza pandemiei de COVID – 19, pe bază de sumă forfetară raportată la dimensiunea fermei. Solicitantul poate primi sprijin o singură dată în cadrul acestei măsuri prin PNDR 2014-2020. Cererile de sprijin se depun la APIA, iar banii urmează a fi plătiți până la 30 iunie 2021

Cuantumul sprijinului se poate acorda atât pentru fermele zootehnice, cât şi pentru cele vegetale. Mai multe detalii sunt disponibile în Ghidul Solicitantului la adresa web: https://bit.ly/3kHjLdt.

Termenul limita de depunere este 23 octombrie 2020.

related posts

Leave a Comment