Home Actualitate Imagini șocante la Constanța

Imagini șocante la Constanța

by Antonia Mocanu
0 comment

Imagini șocante la Constanța, acolo unde rudele celor decedați din cauza noului coronavirus sunt nevoiți să își identifice morții, afară, în frig în fața morgii. Unitatea nu mai face față, este plină  până la refuz,  iar cei care mor de Covid sunt puși în saci și depuși apoi într-un container frigorific aflat în dotarea spitalului județean.

De altfel în urmă cu două săptămâni la Spitalul Județean a mai fost adusă și o autospecială pentru păstrarea temporară și transport în regim frigorific a persoanelor decedate de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Iași. De acolo morții sunt scoși doar pentru câteva minute, pentru a fi recunoscuți de aparținători, iar mai apoi sunt puși în sicrie, sigilați și predați rudelor. 

Angajații spitalului, dar și ai morgii abia mai face față. Presiunea este extrem de mare, iar uneori toată procedura durează chiar și ore întregi până când necropsia este efectuată, iar oamenii își pot lua morții acasă. Reprezentanții spitalului spun că procedura este respectată conform normelor sanitare în vigoare și că personal face tot ce este omenește posibil, însă într-un județ în care rata de infectare este a doua din țară, această misiune devine aproape imposibilă.

related posts

Leave a Comment