Home Actualitate Cetatea Capidava, restaurată

Cetatea Capidava, restaurată

by Antonia Mocanu
0 comment

Unul din cele mai importante situri arheologice din județul Constanța este redat în sfârșit patrimoniului național. Cetatea Capidava a trecut printr-un lung și anevoios proces de restaurare și consolidare care a început în anul 2009, a fost oprit în 2015 de către DNA din cauza unor fraude și abia în anul 2020 atunci când s-a organizat o nouă licitație, o nouă firmă a preluat proiectul, iar în decembrie 2020 a fost semnată recepția finală a lucrărilor.  După 12 ani, cetatea Capidava, obiectiv turistic important pentru județul Constanța a fost restaurat, consolidat, iar situl arheologic este în acest moment conservat conform tuturor normelor în vigoare.

Președintele Consiliului Județean Constanța, alături de echipa sa și reprezentanți ai Muzeului de Istorie Națională și de Arheologie Constanța au organizat la Capidava o conferință de presă în care au anunțat finalizarea lucrărilor la situl arheologic.

„Iată că după atâtea probleme și piedici întâmpinate și după atâtea blocaje administrative suntem la finalul acestui proiect cu impact pentru noi, locuitorii județului. Un proiect început în anul 2009, care a avut suișuri și coborâșuri, a ajuns  la capăt de drum! Beneficiarul proiectului este Unitatea Administrativ Teritorială Județul Constanța, iar pentru dezvoltarea durabilă a județului trebuie să ținem cont și să punem în valoare și turismul cultural și istoric. De acest obiectiv se vor bucura atât turiștii români, cât și străini, cercetătorii, studenții, elevii, populația județului nostru, agenții economici, operatorii din turism, dar și potențialii investitori din zonă. Mulțumesc tuturor factorilor implicați în acest proiect necesar procesului de dezvoltare a județului, iar noi ca autorități ne implicăm pentru ca astfel de investiții să continue”, a declarat Mihai Lupu, Președintele Consiliului Județean Constanța.

În cadrul proiectului s-a urmărit restaurarea, consolidarea, protecţia şi conservarea sitului arheologic Cetatea Capidava, punerea în valoare a edificiului, înfiinţarea unui punct de informare turistică, drumuri de acces spre cetate şi platforme carosabile, realizarea unei zone de parcare, realizarea de alei pietonale de acces, dar și iluminatul exterior pentru evidenţierea nocturnă a întregului ansamblu. Proiectul a avut o finanțare totală de 56 de milioane de lei, iar cofinanțarea din partea bugetului CJC a fost de  peste 22 de milioane de lei.

„Această cetate este în administrarea Muzeului Național de Arheologie și Istorie Constanța și imi doresc ca în viitorul apropiat să organizăm cât mai multe evenimente în acest sit și să aducem cât mai mulți turiști și vizitatori. Vom continua să investim pentru că acest edificiu trebuie întreținut deoarece nu ne dorim să ajungă o paragină peste câțiva ani ”, a declarat Petre Enciu, Vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța.

Pentru turismul cultural și istoric, restaurarea cetății Capidava aduce un plus important pe harta turistică europeană, iar cei care îi calcă pragul pe lângă faptul că vor vedea o cetate consolidată, vor afla detalii importante din punct de vedere istoric.

Cetatea Capidava se află pe lista indicativă a UNESCO, însă se pune întrebarea dacă mai poate fi și înscrisă în Patrimoniul  acestuia și dacă mai întrunește toate criteriile pentru a putea fi eligibilă.

Cetatea de la Capidava se află în administrarea Muzeului de Istorie Națională și de Arheologie Constanța care în viitor va organiza, în parteneriat cu CJC,  la situl arheologic mai multe evenimente culturale, programe de vizitare a cetății și nu numai.

De asemenea, tot în perioada următoare se vor continua cercetările arheologice și studiile în domeniu. Cetatea Capidava va fi inclusă și într-un circuit turistic din care va face parte și muzeul din localitatea Topalu.

Cetatea Capidava este situată pe malul drept al Dunării, la jumătatea distanței dintre Hârșova și Cernavodă. Aceasta face parte din seria de castre și fortificații ridicate în timpul Împăratului Traian, la începutul secolului al II-lea, în cadrul măsurilor de organizare a limesului dunărean. Totodată, cetatea Capidava face parte dintre cele 24 de situri arheologice din Dobrogea.

related posts

Leave a Comment