Home Actualitate Bac 2020, sesiunea de toamnă

Bac 2020, sesiunea de toamnă

by Antonia Mocanu
0 comment

Bac 2020, sesiunea de toamnă a început luni, 24 august. La Constanța s-au înscris 1.584 de candidați. Din totalul celor înscriși, 995 de candidați provin din promoția 2019-2020, iar 589 de candidați sunt din promoțiile anterioare. Aceștia vor susține probele în 15 centre de examen, 13 în municipiul Constanța, 1 în Medgidia, 1 la Năvodari.

Probele scrise ale examenului maturității sunt programate astfel: 24 august, proba la limba și literatura română, 25 august, proba obligatorie a profilului și 26 august, proba la alegere a profilului și specializării. De asemenea echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale se vor derula în zilele de 28 – 31 august, dar și în data de 1 septembrie.

Afișarea primelor rezultate la probele scrise va avea loc în data de 2 septembrie, iar în aceeași zi între orele 14 și 20 se vor depune contestațiile. La fel ca în prima sesiune, rezultatele elevilor vor fi publicate prin anonimizarea numelui și a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare.

Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor vor fi comunicate sâmbătă, 5 septembrie.

related posts

Leave a Comment