Home Actualitate Atenţie cui deschideţi uşa!

Atenţie cui deschideţi uşa!

by Florentina Lup
0 comment

În ultimele zile, o serie de indivizi care s-au recomandat a fi de la Primăria Municipiului Constanța, fără a prezenta niciun document de identitate, au abordat mai mulți constănțeni sub pretextul completării dosarului pentru acordarea tichetelor sociale, le-au solicitat documentele de identitate și au încercat să pătrundă în case.

Primăria Municipiului Constanța NU are nicio legatură cu aceste acțiuni şi face următoarele recomandări:

,,Nu permiteţi accesul în locuinţă celor care vin să vă prezinte diverse promoţii, în scop caritabil sau pentru sondaje de opinie. Dacă sună la uşă persoane ce pretind că reprezintă instituţii care oferă servicii publice, nu le lăsaţi să intre în casă decât după verificarea documentelor de identitate, respectiv ale celor de serviciu.

Nu oferiţi informaţii necunoscuţilor despre bunurile pe care le deţineţi sau despre vecini, nici măcar celor care susţin că sunt reprezentanţii unor instituţii, dar nu pot face această dovadă.

Nu comunicaţi date despre plecarea de acasă pentru o perioadă mai lungă, în convorbirile cu alte persoane sau pe reţele de socializare.”.

Dacă vă confruntaţi cu asemenea situaţii, adresaţi-vă de urgenţă celei mai apropiate secții de poliţie sau apelaţi numărul unic de urgenţă 112. De asemenea, puteți apela Direcția Generală Poliția Locală Constanța la numărul: 0241 484 205.

related posts

Leave a Comment