A fost promulgată Legea USR prin care condamnații penali nu vor mai putea să candideze în alegerile locale.
„O victorie împotriva corupţiei, a baronilor locali şi a tuturor combinatorilor avizi de putere! #FărăPenaliÎnFuncțiiPublice nu va mai permite ca un oraş şi un judeţ precum Constanţa să ajungă, din nou, în mâinile unor indivizi certaţi cu Legea. Este un pas spre normalitate şi o dorinţă exprimată prin semnăturile a peste 1 milion de oameni din toată ţara.
Nu ne oprim, mergem mai departe cu #FaraPenali până va fi și în Constituția României, astfel încât nimeni să nu poată schimba niciodată acest principiu cerut de milioane de români”, se arată într-o postare a viceprimarului municipiului Constanța, Florin Cocargeanu.