Home Actualitate 250 kg de calcan pescuit ilegal în Delta Dunării și Marea Neagră, confiscat

250 kg de calcan pescuit ilegal în Delta Dunării și Marea Neagră, confiscat

by Antonia Mocanu
0 comment

Peste 250 de kilograme de calcan pescuit ilegal au fost confiscate de polițiști, în urma unei acțiuni în Delta Dunării și pe Marea Neagră. Aceasta a fost concluzia oamenilor legii din cadrul Serviciului de Poliție ,,Delta Dunării”  al  Inspectoratului General al Poliției Române care au  acționat, în perioada 14 – 16 august pentru prevenirea pescuitului ilegal și a comerțului ilicit cu pește și produse din pește. Alături de polițiștii, în acțiune au participat și inspectori ecologici din cadrul Garzii Naționale de Mediu – Comisariatul Rezervației Biosferei Delta Dunării și specialiști ai Autorității Navale Române.

În acest sens, au fost efectuate patru acțiuni și controale, două în Delta Dunării și două pe litoralul Mării Negre, dar și verificări la 12 ambarcațiuni.

 În urma controalelor au fost constatate 6 infracțiuni, iar pentru alte nereguli constatate pe această linie, au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, în valoare de 1.190 de lei. Totodată au fost întocmite și dosare penale și bunuri confiscate de polițiști pentru pescuit ilegal în apele Dunării și Mării Negre.

Menționăm faptul că polițiștii au confiscat 280 de kilograme de pește din speciile calcan și vulpe de mare 10 kg, precum și bunuri în valoare totală de 164.000 de lei. 

related posts

Leave a Comment