Home Editorii noștri îți recomandă Matematica, o piatră de încercare pentru elevii de clasa a VIII-a

Matematica, o piatră de încercare pentru elevii de clasa a VIII-a

by Crina Matei
0 comment

Matematica le-a dat bătăi de cap absolvenților de clasa a 8-a. Peste 46% dintre elevii de la sate au luat note între 1 şi 4,99 la prima probă a Evaluării naționale, în timp ce în mediul urban procentul a fost de aproape 20%. Mai mult, elevii din rural care au obţinut medii sub 5 la Evaluarea Naţională sunt de peste două ori mai mulţi decât cei din urban. Consiliul Naţional al Elevilor atrage atenția că aceste rezultate ar trebui să fie îngrijorătoare pentru Ministerul Educaţiei.

Consiliul Naţional al Elevilor atrage atenţia asupra acestor date: în perioada în care cursurile fizice au fost suspendate, făcându-se tranziţia la online, mulţi elevi din mediul rural nu au avut acces la aceste cursuri, fiind privaţi, în mod direct, de dreptul lor la educaţie şi şanse egale.

Eleviii spun însă că suspendarea cursurilor nu reprezintă factorul determinant al acestor discrepanţe, ci doar un aspect care a adâncit aceste diferenţe. Sărăcia, excluziunea socială sunt factori care atenuează procesul instructiv-educativ, motiv pentru care aceşti factori nu trebuie trecuţi cu vederea.

Preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, Antonia-Laura Pup, afirmă că rata de promovare a examenului de Evaluare Naţională, 76,10%, este înşelătoare şi nu trebuie folosită politic.

“Cifrele nu reflectă, în acest caz, realitatea din sistemul educaţional, un sistem în care inechitatea guvernează. O altă întrebare a cărui răspuns întârzie să apară este: ce facem cu elevii care au abandonat şcoala, cei care au refuzat să urmeze un liceu? La această întrebare aşteptăm un răspuns ferm din partea Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Un răspuns care să nu vină sub forma unei promisiuni, ci sub forma unor politici coerente şi asumate”, a declarat preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Sursa foto: capital.ro

related posts

Leave a Comment