Home Editorii noștri îți recomandă Gimnastica artistică feminină, campionat național la Constanța

Gimnastica artistică feminină, campionat național la Constanța

by Crina Matei
0 comment

Primarul municipiului Constanța, domnul Vergil Chițac, a participat astăzi la ceremonia de deschidere a Campionatului Național pe Echipe și Individual al junioarelor II și I la gimnastică artistică feminină, care se desfășoară la Sala Sporturilor din Constanța.

La competiție participă, alături de cluburi sportive de notorietate din România (din orașele București, Arad, Bacău, Bârlad, Cluj, Deva, Focșani, Onești, Ploiești), și echipele Clubului Farul Constanța și Clubului Sportiv Școlar nr. 1 din Constanța.   

Au fost aduse mulțumiri organizatorilor, în special Federației Naționale de Gimnastică, pentru inspirația de a găzdui la Constanța acest eveniment, având în vedere rezultatele de excepție ale gimnastelor din orașul nostru la competiții naționale și internaționale de profil. Co-organizarea evenimentului de către Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța și Clubul Sportiv Școlar numărul 1 Constanța (CSS1) face ca acest eveniment să fie unul cu o puternică dimensiune locală.

Primarul Vergil Chițac a menționat rolul substanțial pe care școlile și cluburile sportive din Constanța îl au la nivel național în multiple domenii, prioritar în gimnastică, prezum și rezultatele foarte bune ale cluburilor sportive locale, explicate prin disponibilitatea pentru peformanță a acestora și prin eforturile pe care aceste instituții le fac pentru a menține calitatea pregătirii la un nivel care să asigure continuitatea performanței.

Vergil Chițac a adus totodată un elogiu gimnasticii românești, care există în continuare pe harta mondială prin rezultatele de excepție ale unor generații de gimnaști și gimnaste care includ nume sonore la nivel mondial, precum Nadia Comăneci. Primarul municipiului Constanța a evidențiat totodată calitatea școlii locale de gimnastică, care contribuie în mod permanent cu numeroși gimnaști de calitate la loturile naționale de profil și a promis continuarea acordării de sprijin domeniului sportiv, la nivel local, de către Primăria municipiului. 

related posts

Leave a Comment